Afla secretele unui par frumos. VIDEO! Afla secretele unui par frumos. Publicat: Miercuri, 10 Noiembrie 2010, 00:00 Actualizat Luni, 02 Iulie 2012, 21:47 . Ne cade parul, dar nu face nimic pentru asta. Dam vina pe stres si ne tratam, eventual, cu un sampon vazut intr-o reclama la televizor.
Alexandru Muraru: Sigur că ele pot să sufere modificări, dar era esențial ca aceste legi să fie promulgate, pentru că altfel, în acest calendar de până
Mai exact, primul pas fundamental în ceea ce privește menținerea unui păr sănătos este ritualul de spălat. Astfel, specialiștii susțin că temperatura apei este importantă, motiv pentru care nu trebuie să folosești nici apă rece, nici fierbinte, ci doar călduță.
Se întâmplă frecvent ca doamnele să fie nemulţumite de părul lor. Cele cu părul drept se plâng de lipsa volumului, cele cu părul creţ, în schimb, sunt nemulţumite de firele rebele şi de dificultăţile pe care le întâmpină în momentul pieptănării. Fie că vă încadraţi într-o categorie sau alta, trebuie să ştiţi că există câteva […]
Sa actionezi exact acolo unde e nevoie! Cum stii cand si unde sa actionezi asupra firului de par? Multe produse de ingrijire a parului promit o ingrijire si o imbunatatire generale ale aspectului parului tau. Insa de cele mai multe ori asta nu este de ajuns. Dupa studii indelungate,
Samir Mekki, tehnician culoare, a explicat pentru Libertatea.ro ce trebuie să facem pentru a avea un păr sănătos și frumos și la ce factori trebuie să avem grijă. De asemenea, el explică și la ce trebuie să acorzi atenție atunci când citești lista de ingrediente a unui produs pentru păr. Cel mai mare dușman al părului este apa. Este recomandat să ne spălam pe păr de câte ori simțim necesar, chiar dacă asta înseamnă să o facem zilnic.
tkjVcK.
secretele unui par frumos