Dizolvarea Parlamentului. (1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de Rareș Bogdan a explicat că raportul pozitiv al Comisiei Europene prezentat miercuri este un motiv în plus ca România să fie acceptată în Schengen. „Sunt cele mai mari (n.red șanse) de până acum din toate încercările timp de 11 ani și cred că semnalul dat ieri, o poziție extrem de clară din partea Comisiei Europene după votul din Parlamentul European, este clar că presiunea Autor: Marius Ghilezan Parlamentul României va fi gazda unui eveniment istoric! Anunță multe site-uri. "Pentru prima dată în existența sa, Parlamentul va găzdui un discurs online al unui șef de stat," scrie știripesurse.ro Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va adresa forurilor reunite luni, 4 aprilie 2022, de la ora 19,00. Florin Cîțu s-a lăudat pe twitter […] În cazul în care Klaus Iohannis decide să dizolve Parlamentul, se vor organiza în cel mult 90 de zile alegeri anticipate. Klaus Iohannis ar putea să dizolve Parlamentul dacă Guvernul propus de Nicolae Ciucă nu trece de Parlament. În Constituția României, la Art. 89 -se specifică. Dizolvarea Parlamentului wtA0qD6.

in ce conditii se poate dizolva parlamentul